Declarații: directorul general al APP, Roman Cojuhari, în cadrul emisiunii Cutia Neagră PLUS (TV8) din 28 iulie 2024

29 iulie 2024

Cu referire la licitația spațiilor comerciale la Î.S. „Aeroportul Internațional Chișinău”: Cu siguranță, cei care astăzi își desfășoară activitatea în aceste spații, trebuie să plece. Or, acesta a fost obiectivul cu care am pornit. Înțelegem interesul economic și vedem cât de mult efort pot depune actualii beneficiari pentru a împiedica desfășurarea acestei licitații.

Declarații: directorul general al APP, Roman Cojuhari, în cadrul emisiunii Cutia Neagră PLUS (TV8) din 28 iulie 2024

Informațiile din spațiul public denotă următoarele cifre: în anul 2022 ambele companii care desfășoară activitate în spațiile aeroportuare au înregistrat un profit de circa 140 mln. de lei, cifra de afaceri fiind de peste 800 mln. de lei.

Recent, a fost aprobată în lectura a doua modificarea Legii nr. 121/2007 privind administrarea și deetatizarea proprietății publice (lista bunurilor nepasibile privatizării), care urmează a fi publicată în „Monitorul oficial al Republicii Moldova”. În continuare, se va întruni comisia de licitație pentru a o relua.

Reiterăm: Î.S. „Aeroportul Internațional Chișinău” este un bun nepasibil privatizării, el trebuia să se regăsească în anexa la Legea nr. 121/2007. Noi am rectificat o greșeală admisă acum 10 ani, când întreprinderea de stat a fost scoasă din lista întreprinderilor nesupuse privatizării. Redacția în lectură finală, votată recent în Parlamentul Republicii Moldova, vine să facă regulă și dreptate în acest sens.

Încă o clarificare: astăzi, conform prevederilor legale termenul de dare în locațiune a activelor neutilizate este de la 1 an până la 3 ani, cu excepția bunurilor incluse în lista bunurilor nepasibile privatizării. Dacă se reușea licitația la începutul anului curent – câștigătorul urma să beneficieze de spațiile aeroportuare timp de doar 3 ani, în timp ce actualmente avem condiții mult mai avantajoase pentru investitori.

Noile criterii pentru licitația, ce urmează a fu reluată, după o suspendare temporară, au fost propuse de întreprinderea de stat „Aeroportul Internațional Chișinău”, urmare analizei licitațiilor precedente dar și a experienței altor companii internaționale, specializate în același domeniu.

Cu referire la încrederea în angajații AIC care au lucrat pe timpuri și la „Avia Invest” S.R.L.

Am avut încredere la momentul inițierii licitației și am încredere în continuare, în administratorul întreprinderii și echipa pe care o conduce. Nu putem reproșa angajaților că au lucrat pe timpurile „Avia Invest S.R.L.”. Contează să-și îndeplinească obligațiile în interesul întreprinderii și a statului.

Ce ține de cazul aplicării unor sancțiuni administrative, urmare unei anchete interne, constatăm că acestea au fost bazate pe greșeli incontestabile, presupun că au fost pur umane, iar fostul administrator și-a asumat anumite responsabilități.

Cu referire la situația când nu se mai depun și alte dosare la licitația AIC:

Dacă nu vor fi înregistrate noi dosare, termenul de licitație va fi prelungit cu 15 zile, în conformitate cu hotărârea de Guvern. Dacă și în acest caz avem doar o companie interesată, urmează să fie desfășurată licitația cu un pas minim stabilit de comisie.

Dorim să îmbunătățim legislația, în acest sens și deja am inițiat mai multe propuneri, dar să nu uităm că licitațiile sunt organizate nu de APP dar de către întreprinderi, iar procedurile sunt foarte birocratice și complicate. Iată de ce APP optează pentru simplificarea și îmbunătățirea legislației. Mizăm pe atragerea consultanților internaționali și implicarea societății prin consultare publică permanentă, atunci când se elaborează caietele de sarcini pentru parteneriate public-private, concesiuni și licitații.

Cu referire la interesul scăzut al companiilor străine față de spațiile comerciale din AIC:

Este foarte complicat  să convingi companii străine să investească pe o piață mai mică decât cele unde își desfășoară activitatea, dar mai ales în contextul discuțiilor din spațiul public la subiectul spațiilor comerciale din AIC, lansate chiar din prima zi de anunț a licitației. Evident că contează mult gradul de risc pe care și-ar asuma investitorii potențiali. 

Au fost depuse măsurile necesare, inclusiv prin lansarea invitațiilor către companii cu renume, prin intermediul ambasadelor Republicii Moldova în statele de interes. Vom depune și în continuare eforturi sporite, pentru a încheia cu succes misiunea.

Cu referire la lipsa unor schimbări în alt segment al AIC – servicii de handling (o varietate amplă de servicii de care au nevoie companiile aeriene pentru a efectua zboruri):

Și în acest caz mizăm pe profesionalismul echipei de la Î.S. „Aeroportul Internațional Chișinău” care sperăm să atragă companii credibile și bine intenționate care vor presta servici de calitate bună în continuare.

Cu referire la prețurile pentru locuri de parcare la Aeroport:

Este o decizie de aproape un an, când AIC a modificat tarifele, prin majorarea acestora. Concomitent, a fost redusă taxa de modernizare, despre care mai puțin se discută, tradițional. Este firesc ca oricare întreprindere, care are vreo activitate, să-și acopere cheltuielile.

Cu referire la o potențială concesiune a Aeroportului:

Nu putem afirma că va fi neapărat o concesiune sau un parteneriat public-privat. Această necesitate trebuie să fie stabilită și expusă către Guvern în studiul de fezabilitate. Doar la finalizarea acestei analize, vom avea o înțelegere mai bună a perspectivelor pentru întreprindere, iată de ce nu putem afirma ceva concret, doar presupune anumite opțiuni de investiție în terminal și modernizare a întregii infrastructuri.   

Cu referire la Î.S. „Fabrica de sticlă din Chișinău” ca exemplu de altă abordare a procedurilor de achiziție

După o serie de licitații fără succes, în anii precedenți, a întreprinderii de stat „Fabrica de sticlă din Chișinău”, urmare evaluării incorecte și propunerii spre vânzare doar a construcțiilor și utilajului, fără teren, am decis să mergem pe o altă cale – mai deschisă, mai transparentă, mai mult bazată pe analiză.

Recent, în premieră Agenția Proprietății Publice a publicat anunțuri pe platforma on-line de achiziții și pagina web oficială a APP, în vederea pregătirii evaluării valorii de achiziție a acestei fabrici. Este vorba despre consultări la faza inițială, în scopul elaborării caietului de sarcini pentru evaluarea întreprinderii. Ne dorim să consultăm foarte bine acest caiet de sarcini de evaluare, să stabilim potențialul fabricii, prin audit tehnic, să înțelegem care sunt investițiile necesare pentru a menține domeniul de activitate a întreprinderii și să aflăm prețul real al fabricii, inclusiv cu teren.

Cu referire la reorganizarea Î.S. „Calea Ferată din Moldova”:

Nu vorbim despre o divizare exactă la moment în 2, 3 sau chiar 4 societăți pe acțiuni. Avem nevoie de o analiză profundă a acestei afaceri de stat, niște analize economice care ar identifica cea mai bună soluție pentru reorganizarea întreprinderii.

Cu referire la „Energocom” S.A. și sezonul de iarnă 2024/2025:

Energocom a demarat procedurile de pregătire de următorul sezon rece. Stocurile de gaze au menirea să atenueze șocurile de preț, gazele urmând a fi achiziționate când de obicei prețurile sunt mai joase, pentru a fi utilizate în perioada de iarnă, cu consum mai mare, asigurând astfel consumatorii cu prețuri previzibile.

🔗 Interviul complet în format video poate fi urmărit aici: https://www.youtube.com/live/D3D6okwB2oI

Sari la conținut