phone icon

Linia Verde

+373 22 229-960
MENU
Inapoi

Eugeniu Cozonac: „Barza albă trebuie să redevină un brand exclusiv”

15 decembrie, 2021

De mai bine de o lună, Societatea pe Acțiuni „Barza albă” are un nou director general. Vasile Roșca a fost declarat câștigător după desfășurarea concursului lansat pentru ocuparea funcției de administrator al companiei.

Aflat într-o vizită la Bălți, directorul general al Agenției Proprietății Publice, Eugeniu Cozonac, însoțit de ministrul Economiei, Sergiu Gaibu, a participat la o ședință cu noua administrație, dar și cu angajații întreprinderii.

Șeful APP a evaluat starea lucrurilor actuale și a îndemnat noua conducere să implementeze idei curajoase.

„Sunt convins că domnul director Roșca are capacitățile, cunoștințele și experiența necesară pentru a extinde piața de desfacere și pentru a relua exporturile acolo unde procesul a fost blocat din motive politice, sau din cauza pandemiei. Vă asigur de sprijinul nostru în tot ceea ce intenționați să întreprindeți pentru a menține sau crește calitatea produselor. Barza albă trebuie să redevină brandul numărul unu printre producătorii de divinuri și să fie recunoscut ca patrimoniul național”, a menționat Eugeniu Cozonac.

Administrația întreprinderii susține că, într-adevăr, criza pandemică i-a afectat profund, dar că în ultima perioadă Societatea pe Acțiuni a atins indici pozitivi pe piața internă și pe cea externă. Vasile Roșca și-a propus ca în cel mai scurt timp să schimbe la față unele produse ale companiei, pentru a deveni mai moderne și atractive.

SA „Barza albă” a fost fondată acum 77 de ani și cuprinde un portofoliu reprezentativ de divinuri înnobilate cu vârsta de la 3 până la 60 de ani.