Se anunță concurs la funcția de director general al S.A. „Metalferos”

15 august 2024

Consiliul S.A. „Metalferos”, în corespundere cu Statutul societății, anunță concurs pentru ocuparea funcției de director general.
Concursul va fi desfășurat în conformitate cu Regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursului pentru ocuparea funcției vacante de director general, aprobat prin hotărârea Consiliului Societății.

Se anunță concurs la funcția de director general al S.A. „Metalferos”

 Cerințe față de candidați:

  1. este cetățean al Republicii Moldova;
  2. cunoaște limba română;
  3. deține studii superioare sau echivalentul lor (tehnice, economice, juridice; studiile post-universitare vor fi un avantaj);
  4. a activat în funcții de conducere cel puțin 4 ani;
  5. cunoaște cel puțin o limbă de circulație internațională (din cele utilizate de către ONU – constituie un avantaj);
  6. nu a împlinit vârsta necesară obținerii dreptului la pensie pentru limită de vârstă;
  7. nu are antecedente penale nestinse pentru infracțiuni săvârșite cu intenție;
  8. nu este condamnat, prin hotărâre definitivă și irevocabilă a instanței de judecată, pentru infracțiuni de corupție, care cad sub incompatibilitățile și restricțiile prevăzute la art.16–21 din Legea nr.133/2016 privind declararea averii și a intereselor personale, precum și căreia nu i-au fost stinse antecedentele penale;
  9. nu este privată de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate, ca pedeapsă de bază sau complementară, ca urmare a sentinței judecătorești definitive prin care s-a dispus această interdicție;
  10. nu are calitatea de bănuit, învinuit sau inculpat în cadrul unui proces penal;
  11. nu a fost destituită, în ultimii 5 ani, dintr-o funcție de conducere în temeiul art. 200 alin. (1) din Codul Civil al Republicii Moldova nr. 1107/2002 (cu excepția cazurilor de încetare a contractului de muncă din motive neimputabile conducătorului).

Atribuții:

Directorul general va conduce activitatea curentă a SA „METALFEROS”, va gestiona întreprinderea și va asigura funcționarea eficientă a societății, având următoarele atribuții de bază:

  1. va reprezenta interesele societății în raport cu persoanele fizice și juridice, cu autoritățile publice, cu organele de drept;
  2. va asigura integritatea, valorificarea eficientă și dezvoltarea bunurilor societății;
  3. va încheia contracte, va elibera procuri, va deschide conturi bancare, va angaja personalul societății;
  4. va asigura executarea deciziilor Adunării generale și ale Consiliului societății.
  5. va prezenta trimestrial Consiliului societății darea de seamă privind rezultatele activității societății;
  6. va prezenta Adunării generale a acționarilor și Consiliului societății darea de seamă anuală cu privire la rezultatele activității economico-financiare a societății, raportul Comisiei de cenzori, raportul Comitetului de audit și raportul auditorului;
  7. va prezenta Consiliului de societății proiectul Planului de afaceri.
  8. va exercita alte atribuții prevăzute de legislație, Statutul Societății, regulamentele Societății sau deciziile Consiliului societății.

Drepturi și obligații:

Drepturile și obligațiile Directorului general al „METALFEROS” vor fi stabilite în Contractul de management, care va fi încheiat între Directorul general și Consiliul societății „METALFEROS”, în persoana președintelui Consiliului SA „METALFEROS”.

Termen de contractare:

Candidatul, selectat de consiliu, în baza concursului, va încheia Contractul pentru funcția de director general cu Consiliul societății „METALFEROS” pentru o perioadă de până la 4 ani.

Remunerare:

Director general al SA „METALFEROS” va fi remunerat, conform Contractului de management, încheiat între candidatul selectat și Consiliul societății „METALFEROS”. Condițiile de remunerare a muncii vor fi stabilite în Contractul de management pentru funcția de director general în conformitate cu Legea salarizării nr. 847/2002 și Hotărârea Guvernului nr. 743/2002 cu privire la salarizarea angajaților din unitățile cu autonomie financiară.

Lista actelor necesare pentru participare la concurs:

  1. scrisoarea de motivare și viziunea privind eficientizarea activității economico-financiare a Societății;
  2. formularul de participare la concursul pentru ocuparea funcției vacante de director general al SA „METALFEROS” (anexa nr.7)
  3. curriculum vitae (CV);
  4. copia buletinului de identitate;
  5. copii diplomei de studii;
  6. cazierul judiciar sau declarația pe propria răspundere privind lipsa antecedentelor penale.
  7. referințele profesionale (cel puțin 3);
  8. declarația privind evaluarea competenței și adecvării persoanei înaintate în funcția de Director general al societății, conform anexei.nr.4.
  9. copiile certificatelor care atestă absolvirea cursurilor de perfecționare/specialitate;
  10. certificat care atestă cunoașterea limbii de circulație internațională (după caz) – constituie un avantaj;
  11. acordul prealabil în scris semnat de candidat privind prelucrarea datelor cu caracter personal și acordul privind plasarea CV-ului pe pagina web a societății și a Agenției Proprietății Publice.
  12. declarație pe propria răspundere privind interesele personale în raport cu membrii consiliului societății, comisiei de cenzori, comitetului de audit, Agenția Proprietății Publice și persoanele cu funcții de răspundere ale societății.

Termenul de depunere a documentelor pentru participarea la concurs:

Data-limită de depunere a dosarelor – 02 septembrie 2024, ora 14.00 (Chișinău).

Locul depunerii actelor și desfășurării concursului: Dosarul de participare la concursul pentru ocuparea funcției de Director general al SA „METALFEROS” va fi depus la sediul întreprinderii: MD-2055, mun. Chișinău, Zona Industrială Vatra, str. Feroviarilor 1/3, iar concursul se va desfășura în incinta Agenției Proprietății Publice, pe adresa mun. Chișinău, str. Vasile Alecsandri, 78, Sala Mare et. 4.

Persoane de contact:

Secretarul Consiliului, Alexandra Iachim, tel. 069380300; E-mail: iachim.alexandra@metalferos.md

NOTĂ:

1. Actele necesare și copiile documentelor de participare la concurs, certificate de candidați pe propria răspundere se vor depune în plic sigilat însoțit de lista documentelor prezentate. Documentele în original vor fi prezentate în cadrul concursului.

2. Dosarul complet pentru înscrierea la concurs trebuie să parvină la sediul S.A. „METALFEROS” până la data și ora stabilită în informația despre concurs. Orice dosar incomplet sau depus după expirarea datei-limită nu va fi examinat.

Documente anexate

Proces verbal al ședinței Consiliului S.A. „Metalferos” (EXTRAS-MF-PV-3-actualizat-Metalferos-01-08-2024-signed.signed.pdf - 0.9 Mb)
Regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursului S.A. „Metalferos” (Metalferos-REGULAMENTUL-concurs-short.pdf - 0.3 Mb)
Anexa nr1 la Regulament concurs - Fișa de evaluare a dosarelor (Metalferos-Anexa-nr.1-Fisa-de-evaluare-a-dosarelor.pdf - 0.2 Mb)
Anexa nr2 la Regulament concurs - Fișa de evaluare a interviului (Metalferos-Anexa-nr.2-Fisa-de-evaluare-a-interviului.pdf - 0.2 Mb)
Anexa nr3 la Regulament concurs - Borderou de notare (Metalferos-Anexa-nr.3-Borderou-de-notare.pdf - 0.2 Mb)
Anexa nr4 la Regulament concurs - Declarație privind evaluarea competenței (Metalferos-Anexa-nr.4-Declaratie-privind-evaluarea-competentei-si-adecvarii-persoanei-inaintate-la-functia-de-director-general.pdf - 0.4 Mb)
Anexa nr5 la Regulament concurs - Acord privind publicarea CV-ului (Metalferos-Anexa-nr.5-Acord-privind-piblicarea-CV-ului.pdf - 0.2 Mb)
Anexa nr6 la Regulament concurs - Acord privind prelucrarea datelor cu caracter personal (Metalferos-Anexa-nr.6-Acord-privind-prelucrarea-datelor-cu-caracter-personal.pdf - 0.1 Mb)
Anexa nr7 la Regulament concurs - Formular de participare (Metalferos-Anexa-nr.7-Formular-de-participare-la-ocuparea-functiei-vacante.pdf - 0.3 Mb)
Anexa nr8 la Regulament concurs - Bibliografia (Metalferos-Anexa-nr.8-Bibliografia.pdf - 0.1 Mb)
Sari la conținut