APP introduce în premieră: Regulamentul privind constituirea superficiei asupra terenurilor publice de stat

25 septembrie 2024

Agenția Proprietății Publice (APP) își asumă un rol decisiv în reformarea modului de valorificare a terenurilor proprietate publică a statului. Prin modificările propuse și aprobate azi de Guvern, se îmbunătățește procesul de administrare a acestor terenuri.

APP introduce în premieră: Regulamentul privind constituirea superficiei asupra terenurilor publice de stat

Hotărârea include trei regulamente importante, două dintre ele actualizate iar unul nou, care introduce în premieră reguli clare pentru constituirea dreptului de superficie. Regulamentul cu privire la superficii elimină impedimentele și incoerențele din acest domeniu.

Dreptul de superficie va permite folosirea pe termen lung a terenurilor publice, cu reguli clare și transparente, oferind stabilitate atât agenților economici, cât și statului.

Hotărârea oferă soluții pentru persoanele fizice și juridice care dețin proprietăți private pe terenurile statului, permițându-le să valorifice construcțiile și să legifereze posesia sau folosința acestor terenuri.

Noua procedură reglementează vânzarea terenurilor aferente construcțiilor private la preț de piață și clarifică gestionarea eficientă a terenurilor publice.

Un alt aspect important este estimarea suprafețelor și digitalizarea procesului de transmitere în superficie, folosință și privatizare. Estimarea suprafețelor se modifică ca procedură, fiind încredințată doar experților atestați. Concomitent, cererile și documentația aferentă vor putea fi realizate digital, utilizând semnătura electronică calificată, ceea ce va accelera procesul și reduce semnificativ birocrația.

Modificările clarifică și regimul juridic al terenurilor proprietate publică, asigurând un cadru legal stabil și coerent, iar termenele clare pentru arendare și transmiterea în locațiune, precum și responsabilitățile părților stabilite, vor impune disciplina financiară și gestionarea eficientă a terenurilor publice.

Prin aceste măsuri, APP introduce un cadru legal care aduce claritate în administrarea terenurilor publice, exclude riscurile de fentare a normelor, contribuie la creșterea veniturilor bugetare și creează oportunități rentabile pentru mediul de afaceri.

Documente anexate

Proiectul HG cu privire la modificarea Hotărârii Guvernului nr. 91/2019 pentru aprobarea Regulamentului cu privire la valorificarea terenurilor proprietate publică a statului (25.09.2024-Proiectul-HG-numar-unic-577-APP-2024.pdf - 2.2 Mb)
Sari la conținut