Moldova reprezentată de APP la sediul ONU din Geneva. Parteneriate Public-Private pentru o dezvoltare durabilă

21 martie 2024

Reuniunea aduce împreună lideri și experți în domeniul proprietăților publice, investiții și colaborări public-private

Moldova reprezentată de APP la sediul ONU din Geneva. Parteneriate Public-Private pentru o dezvoltare durabilă

Republica Moldova a fost reprezentată astăzi la Geneva, Elveția de directorul general al Agenției Proprietății Publice, Roman Cojuhari, în cadrul unui forum al Organizației Națiunilor Unite. Participarea țării noastre evidențiind angajamentul Moldovei către inovație, progres și deschiderea pentru investiții.

În sesiunea despre parteneriate public-private și dezvoltarea infrastructurii, domnul Cojuhari a avut o intervenție, în care a pus accent pe voința Moldovei de a deschide porțile către inițiative ambițioase. „Republica Moldova este mai deschisă ca niciodată să îmbrățișeze inițiative inovatoare prin investiții strategice. Suntem în căutare activă de parteneri și investitori de calibru mondial pentru a co-crea soluții durabile care aduc beneficii reciproce. Oferim platforma ideală și terenul fertil pentru afaceri de impact, invitând gestionari de business de top din întreaga lume să se alăture demersului nostru,” a declarat el. De asemenea, domnul Cojuhari a subliniat strategia Moldovei de a identifica și implementa proiecte de parteneriat public-privat care răspund nevoilor imediate ale populației, dar și care stimulează creșterea economică durabilă.

Evenimentul de la Geneva, co-organizat de Comisia Economică pentru Europa a Națiunilor Unite (UNECE) și Conferința Națiunilor Unite pentru Comerț și Dezvoltare (UNCTAD), marchează un pas important în consolidarea eforturilor globale pentru finanțarea dezvoltării durabile, strategie la care Republica Moldova se implică ambițios. Acest angajament și prezența domnului Cojuhari la forumul internațional, reiterează progresul și deschiderea Moldovei către parteneriatele globale, concomitent, evidențiind și abordarea strategică a țării în atragerea investițiilor majore care promovează o dezvoltare durabilă și reciproc avantajoasă.

Sari la conținut