Prezentul proiect de lege este necesar de a fi elaborat pentru a executa Acordul semnat între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Statelor Unite ale Americii privind achiziționarea proprietății pentru noul sediu al Ambasadei SUA în Republica Moldova, ratificat prin Legea nr. 219/2024.
Comisia de cercetare prealabilă pentru declararea utilității publice de interes național a lucrărilor de construcție a noului sediu al Ambasadei SUA în Republica Moldova, instituită prin Hotărârea de Guvern nr. 753/2024, a constatat că lucrările întrunesc elementele justificative ale interesului național, a premiselor economice-sociale, ecologice ale necesității lucrărilor, încadrării lor în planurile de urbanism și posibilitatea declarării utilității publice a acestor lucrări.
Propunerile pot fi adresate în termen de 10 zile către persoana responsabilă de la APP – Vitalie Manole, șeful Secției acte normative din cadrul Direcției contencios și control al legalității; tel.: (022) 222-350; email: vitalie.manole@app.gov.md