Evoluție spectaculoasă a unor importante companii de stat
5 iulie 2024
Printre cele mai performante companii ale statului în anul 2023 se numără jucători importanți pe piețele lor precum Poșta Moldovei, Moldtelecom sau SA Furnizarea Energiei Electrice Nord. Deși încă nu au fost totalizate rezultatele financiare ale tuturor companiilor din proprietatea statului, fie ele societăți pe acțiuni sau întreprinderi de stat, s-au prefigurat deja cele mai performante care și-au sporit atât cifra de afaceri, cât și profitul, dar și defalcările la buget.
Împreună cu redacția revistei BusinessClass am încercat să aflăm cât de eficient sunt administrate proprietățile publice și am efectuat analiza activității economice a 7 întreprinderi de stat și încă 7 societăți pe acțiuni cu capital de stat. Potrivit statisticilor pentru anul trecut, cifra de afaceri ale acestora în anul precedent, în funcție de rezultatele financiare, a crescut cu 3,05 miliarde de lei, până la valoarea de 18,11 miliarde de lei. Profitul celor 14 entități a crescut cu peste 900 milioane de lei, de la 160 milioane în 2022 la 1,06 miliarde de lei în 2023.
Creșteri spectaculoase ale profitului în cazul mai multor companii renumite și mai puțin cunoscute de public
Întreprinderea de Stat Aeroportul Internațional Chișinău, după ce a fost întoarsă în gestiunea statului în urma rezilierii în martie 2023 a contractului de concesiune cu compania Avia Invest, care îl administrase timp de nouă ani, a obținut un profit de 208 milioane de lei. Și Poșta Moldovei, o altă întreprindere a statului, a avut o evoluție spectaculoasă la acest capitol, de la pierderi de 18 milioane la un profit de aproape 24 milioane de lei. Întreprinderea de Stat pentru Utilizarea Spațiului Aerian și Deservirea Traficului Aerian MOLDATSA a avut o evoluție și mai spectaculoasă, de la pierderi de 36,5 milioane la un profit de 22,15 milioane de lei.
Cea mai bună evoluție este însă consemnată în cazul societății pe acțiuni CET Nord din Bălți care, după ce a raportat în anul 2022 pierderi de peste 167 milioane de lei pentru 2022, a înregistrat în anul 2023 un profit de 45,6 milioane de lei. Altă companie din Bălți, societatea pe acțiuni cu capital integral de stat Furnizarea Energiei Electrice Nord a avut o creștere impresionantă a profitului, de la 34 milioane la aproape 250 milioane de lei, urmare devierilor tarifare pozitive de circa 218 milioane lei.
Merită de amintit că evoluțiile companiilor de pe piața energetică, una reglementată strict de stat, depind într-o oarecare măsură de devierile tarifare înregistrate în urma tarifelor stabilite de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE).
În ce privește evoluția companiilor, care activează pe piețe mai competitive, este de menționat combinatul de panificație Franzeluța din Chișinău care, de la pierderi de 19,1 milioane în 2022 a ajuns la un profit de 20,4 milioane de lei în 2023. Moldtelecom a raportat, la rândul său, o dublare a profitului de la 39,9 milioane în 2022 la 89,3 milioane de lei în 2023.
Loteria Moldovei, cel mai mare contribuitor la buget
Profitul celor Top 14 companii a crescut cu 900 milioane, iar defalcările acestora la bugetul de stat, care vor fi achitate până la 30 august din profitul obținut în anul 2023, vor constitui circa 358 milioane lei, respectiv cu 178 milioane mai mult decât în anul trecut, când au fost achitate defalcări de 180 milioane de lei.
Cel mai mare contribuitor în bugetul pentru anul 2023 este societatea pe acțiuni Loteria Moldovei, care a vărsat în vistieria statului dividende în valoare de 85,13 milioane de lei, cu 32,4 milioane mai mult decât în anul 2022.
La rândul său, SA Rețelele Electrice de Distribuire Nord a defalcat 34,68 milioane de lei, iar ÎS Fabrica de Sticlă din Chișinău a transferat o sumă de 24,97 milioane de lei, cu 290 mii de lei mai mult decât în anul 2022. În general, primele șapte societăți pe acțiuni cu capital de stat au transferat anul precedent la buget 141,14 milioane de lei, iar cele șapte întreprinderi de stat au transferat încă 38,7 milioane de lei.
Top–7 cele mai performante întreprinderi de stat în 2023
mii lei
Companie
Indicatori
Anii
Devieri (+;-)
2022
2023
Aeroportul Internațional Chișinău
Venitul din vânzări
380,91
674 264,90
673 883,99
Costul vânzărilor
271,23
315 301,80
315 030,57
Profit net (pierdere netă)
2 687,07
211 196,38
208 509,31
Defalcări achitate în bugetul de stat
765,05
1 343,53
578,48
Nodul Hidroenergetic Costești
Venitul din vânzari
38 669,49
72 707,47
34 037,98
Costul vânzărilor
20 994,18
32 409,55
11 415,37
Profit net (pierdere netă)
12 635,68
32 783,03
20 147,35
Defalcări achitate în bugetul de stat
18 643,50
6 317,84
-12 325,66
Fabrica de Sticlă din Chișinău
Venitul din vânzări
534 617,49
569 520,13
34 902,64
Costul vânzărilor
437 603,19
481 290,16
43 686,97
Profit net (pierdere netă)
49 911,50
36 640,09
-13 271,41
Defalcări achitate în bugetul de stat
24 680,95
24 971,28
290,33
Poșta Moldovei
Venitul din vânzări
462 381,62
519 835,60
57 453,98
Costul vânzărilor
401 029,99
405 889,80
4 859,81
Profit net (pierdere netă)
-18 062,39
23 947,29
42 009,68
Defalcări achitate în bugetul de stat
0,00
0,00
0,00
Portul Fluvial Ungheni
Venitul din vânzări
25 511,26
51 735,05
26 223,80
Costul vânzărilor
12 929,63
19 746,31
6 816,69
Profit net (pierdere netă)
8 491,28
23 821,58
15 330,31
Defalcări achitate în bugetul de stat
0,00
4 245,64
4 245,64
MOLDATSA
Venitul din vânzări
111 918,94
179 426,43
67 507,49
Costul vânzărilor
132 107,92
153 594,79
21 486,87
Profit net (pierdere netă)
-36 511,93
22 154,63
58 666,56
Defalcări achitate în bugetul de stat
1 505,11
0,00
-1 505,11
Administrația de Stat a Drumurilor
Venitul total
88 612,45
124 063,09
35 450,64
Costul vânzărilor
86 045,52
119 867,86
33 822,34
Profit net (pierdere netă)
2 566,94
4 195,14
1 628,20
Defalcări achitate în bugetul de stat
0,00
1 534,50
1 534,50
Top–7 cele mai performante societăți pe acțiuni din proprietatea statului în 2023
mii lei
Compania
Indicatori
Anii
Devieri (+;-)
2022
2023
Furnizarea Energiei Electrice Nord
Venitul din vânzări
2 844.203,94
3.133.647,93
289.443,99
Costul vânzărilor
2 756.274,98
2.875.749,70
119.474,72
Profit net (pierdere netă)
34 251,19
249.678,83
215.427,64
Dividende achitate în bugetul de stat
0,00
0,00
0,00
Loteria Națională a Moldovei
Venitul din vânzări
7 111 762,76
8.361.566,00
1.249.803,24
Costul vânzărilor
6 794 957,06
8.012.070,90
1.217.113,84
Profit net (pierdere netă)
170 261,22
197.557,30
27.296,08
Dividende achitate în bugetul de stat
52 779,56
85.130,61
32.351,05
Moldtelecom
Venitul din vânzări
1 595 071,00
1.630.011,00
34.940,00
Costul vânzărilor
1 307 236,00
1.293.602,00
-13.634,00
Profit net (pierdere netă)
39 909,00
89.281,00
49.372,00
Dividende achitate în bugetul de stat
29 577,36
18.592,80
-10.984,56
Rețelele Electrice de Distribuție Nord
Venitul din vânzări
741 566,79
860.747,50
119.180,71
Costul vânzărilor
631 134,17
657.076,30
25.942,13
Profit net (pierdere netă)
69 350,10
76.994,60
7.644,50
Dividende achitate în bugetul de stat
25 640,97
34.675,05
9.034,08
CET – Nord din Bălți
Venitul din vânzări
649 121,00
969.010,21
319.889,21
Costul vânzărilor
754 484,69
899.874,09
145.389,40
Profit net (pierdere netă)
-167 120,68
45.621,70
212.742,38
Dividende achitate în bugetul de stat
0,00
0,00
0,00
Combinatul de vinuri Cricova
Venitul din vânzări
360 192,22
353.860,65
-6.331,57
Costul vânzărilor
292 581,79
269.899,94
-22.681,85
Profit net (pierdere netă) al perioadei de gestiune
10 955,46
26.660,34
15.704,88
Dividende achitate în bugetul de stat
2 254,46
2.738,86
484,40
Combinatul de panificație Fanzeluța din Chișinău
Venitul din vânzări
678 540,01
730.805,54
52.265,53
Costul vânzărilor
590 596,18
584.253,31
-6.342,87
Profit net (pierdere netă)
-19 096,73
20.376,10
39.472,83
Dividende achitate în bugetul de stat
0,00
0,00
0,00
Evoluția celor mai performante societăți pe acțiuni și întreprinderi de stat
mii lei
Entități
Indicatori
Anii
Devieri (+;-)
%
2022
2023
Întreprinderi de stat
Venitul din vânzari
1 174 637,27
2 070 894,92
896 257,65
1,76
Profit net (pierdere netă)
21 718,14
354 738,14
333 020,00
16,33
Defalcări achitate în bugetul de stat
45 594,61
38 412,79
-7 181,82
0,84
Societăți pe acțiuni
Venitul din vânzări
13 890 457,72
16 039 648,83
2 149 191,11
1,15
Profit net (pierdere netă) al perioadei de gestiune
138 509,56
706 169,87
567 660,31
5,10
Dividende achitate în bugetul de stat
110 252,35
141 137,32
30 884,97
1,28
Total
Venitul din vânzări
15 065 094,99
18 110 543,75
3 045 448,76
1,20
Profit net (pierdere netă)
160 227,70
1 060 908,01
900 680,31
6,62
Defalcări/Dividende achitate în bugetul de stat
155 846,96
179 550,11
23 703,15
1,15
Mulțumim domnului Ion Chișlea, redactor-șef al revistei BusinessClass și doamnei Svetlana Staver, șef direcție Planificare, analiză și evaluare din cadrul APP, pentru această analiză.