REAMINTIM: Trei întreprinderi de stat vor fi scoase la licitație pe 20 octombrie
9 octombrie 2026
Agenția Proprietății Publice reamintește investitorilor că, pe 20 octombrie 2026, vor avea loc licitațiile cu strigare pentru privatizarea a trei întreprinderi de stat: Întreprinderea experimentală chimică „Izomer”, Întreprinderea Editorial-Poligrafică „Știința” și Editura Didactică de Stat „Lumina”. Cererile de participare se depun până la 19 octombrie 2026, ora 12:00, la sediul APP din municipiul Chișinău, str. Vasile Alecsandri 78.
Licitațiile se vor desfășura la sediul Agenției, etajul 4, biroul 402. Licitația pentru „Izomer” va începe la ora 10:00, iar cele pentru „Știința” și „Lumina” – la ora 10:30.
Întreprinderea experimentală chimică „Izomer”
Întreprinderea are ca profil fabricarea pesticidelor și a altor produse agrochimice. Patrimoniul imobiliar este amplasat în proximitatea șoselei Muncești și a unui nod feroviar, oferind posibilități de reconversie și dezvoltare a unor proiecte în domeniul logisticii și al producției.
Prețul inițial de vânzare este de 9,5 milioane de lei.
Întreprinderea Editorial-Poligrafică „Știința”
Cu o activitate de peste 65 de ani, întreprinderea este specializată în editarea și producerea manualelor școlare și deține un portofoliu de publicații științifice și de carte de patrimoniu. Condițiile privatizării prevăd menținerea profilului de activitate timp de 5 ani de la semnarea contractului de vânzare-cumpărare.
Prețul inițial de vânzare este de 6,3 milioane de lei.
Editura Didactică de Stat „Lumina”
Întreprinderea activează de circa 60 de ani în domeniul editării manualelor, materialelor didactice și altor publicații. Privatizarea oferă posibilitatea modernizării activității și dezvoltării serviciilor editoriale digitale.
Prețul inițial de vânzare este de 530 de mii de lei.
Dosarele de privatizare pot fi consultate la sediul APP. Vizitarea întreprinderilor este posibilă în zilele lucrătoare, între orele 08:00 și 17:00, cu programare prealabilă.
Pentru programări și informații suplimentare, persoanele interesate pot apela numerele de telefon +373 22 22-14-57 și +373 67 868 686 sau pot scrie la adresele de e-mail iulia.pavlov@app.gov.md și ludmila.balan@app.gov.md.