Cerințe față de candidat:
La concursul pentru ocuparea postului vacant de administrator, se pot înscrie persoanele, care întrunesc cerințele prevăzute la pct.5 din Regulamentul de concurs, respectiv:
- este cetățean al RM;
- cunoaște limba română;
- deține studii superioare sau echivalentul lor din domeniile (economice, juridice, în domeniul tehnic, transport pe apă);
- a activat în funcții de conducere cel puțin 4 ani;
- are capacitate deplină de exercițiu;
- cunoaște cel puțin o limbă de circulație internațională (constituie un avantaj);
- nu a împlinit vârsta necesară obținerii dreptului la pensie pentru limită de vârstă;
- nu are antecedente penale nestinse pentru infracțiuni săvârșite cu intenție;
- nu este privată de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate, ca pedeapsă de bază sau complementară, ca urmare a sentinței judecătorești definitive prin care s-a dispus această interdicție;
- nu este condamnată, prin hotărâre definitivă și irevocabilă a instanței de judecată, pentru infracțiuni de corupție, care cade sub incompatibilitățile și restricțiile prevăzute la art.16-21 din Legea nr.133/2016 privind declararea averii și a intereselor personale;
- nu a fost destituită, în ultimii 5 ani, dintr-o funcție de conducere în temeiul art. 200 alin. (1) din Codul Civil al Republicii Moldova nr. 1107/2002 (cu excepția cazurilor de încetare a contractului de muncă din motive neimputabile conducătorului).
Atribuții:
Administratorul va conduce activitatea curentă a întreprinderii de stat, va gestiona și va asigura funcționarea ei eficientă, având următoarele atribuții de bază:
- acționează fără procură în numele întreprinderii de stat;
- reprezintă interesele întreprinderii de stat în relaţiile cu persoanele fizice şi juridice, cu autorităţile publice, cu organele de drept și acordă astfel de împuterniciri altor reprezentanţi ai întreprinderii;
- asigură executarea deciziilor fondatorului şi ale consiliului de administraţie al întreprinderii de stat;
- asigură efectuarea auditului situaţiilor financiare anuale şi încheie contractul de audit cu entitatea de audit, selectată de consiliul de administraţie;
- prezintă consiliului de administraţie informaţia despre rezultatele controalelor efectuate de organele abilitate, inclusiv deficiențele depistate, precum şi planul de acţiuni privind corectarea abaterilor și înlăturarea deficiențelor identificate;
- prezintă trimestrial consiliului de administraţie darea de seamă privind rezultatele activităţii întreprinderii de stat;
- prezintă fondatorului şi consiliului de administraţie darea de seamă anuală cu privire la rezultatele activităţii economico-financiare a întreprinderii de stat, raportul comisiei de cenzori şi raportul auditorului;
- prezintă consiliului de administraţie proiectul devizului de venituri şi cheltuieli ale întreprinderii, proiectul statelor de personal pentru anul următor celui gestionar;
- prezintă spre coordonare consiliului de administraţie propuneri de repartizare a profitului net anual al întreprinderii de stat;
- încheie contracte, eliberează procuri, deschide conturi în bănci, angajează personalul întreprinderii de stat;
- asigură elaborarea planului de afaceri şi îl prezintă spre aprobare consiliului de administrație;
- asigură integritatea, folosirea eficientă şi dezvoltarea bunurilor întreprinderii;
- asigură evidența terenurilor transmise în administrare;
- prezintă consiliului de administraţie trimestrial informaţia referitoare la situaţiile litigioase;
- solicită acordul prealabil al fondatorului și decizia consiliului privind achiziţionarea de către întreprindere a bunurilor şi serviciilor a căror valoare de piaţă constituie peste 25% din valoarea activelor nete ale întreprinderii, conform ultimei situaţii financiare, sau depășește suma de 400 000 de lei;
- publică planul de achiziție și asigură respectarea principiului transparenței procedurilor de achiziție a bunurilor, a lucrărilor și a serviciilor destinate atât acoperirii necesităților, cât și asigurării bazei tehnico-materiale și formării programului de producție al întreprinderii;
- realizează procedurile de achiziţie a bunurilor, a lucrărilor şi a serviciilor pentru necesităţile de producere şi asigurare a bazei tehnico-materiale, conform regulamentului privind achiziţionarea bunurilor, lucrărilor şi serviciilor;
- asigură transferul în bugetul de stat/local al defalcărilor din profitul net anual, stabilite de fondator;
- în cazul întreprinderilor de stat, aprobă, după coordonarea cu fondatorul, nomenclatorul şi tarifele la serviciile prestate, cu excepţia celor stabilite de actele normative în vigoare;
- poartă răspundere pentru neexecutarea sau executarea neconformă a atribuţiilor stabilite în contractul individual de muncă al administratorului.
Drepturi și obligații:
Drepturile și obligațiile administratorului vor fi stabilite în Contractul individual de muncă/de management.
Termen de contractare:
Candidatul, selectat de Consiliul de administrație, în baza concursului, va încheia Contractul de individual de muncă/de management pentru o perioadă de până la 5 ani.
Remunerare:
Administratorul va fi remunerat, conform Contractului individual de muncă/de management, încheiat cu candidatul selectat, ținând cont de prevederile Hotărârii Guvernului nr. 743/2002 cu privire la salarizarea angajaților din unitățile cu autonomie financiară.
Dosarul de participare la concurs.
- scrisoarea de motivare și viziunea privind eficientizarea activității economico-financiare a Întreprinderii;
- curriculum vitae (CV);
- copia buletinului de identitate;
- copia diplomei de studii;
- referințe profesionale (nu mai puțin de două);
- cazierul judiciar;
- declarația privind evaluarea competenței și adecvării persoanei înaintate în funcția de administrator al Întreprinderii, conform anexei nr.5 la prezentul Regulament;
- copiile certificatelor care atestă absolvirea cursurilor de perfecționare/specialitate;
- certificatul care atestă cunoașterea unei limbi de circulație internațională (după caz).
*NOTĂ: Copiile documentelor prezentate în dosarul de concurs se certifică de către candidat, pe propria răspundere, sau se prezintă împreună cu documentele originale pentru a verifica veridicitatea lor.
Locul depunerii dosarului de participare la concurs:
- Dosarul pentru participare la concurs se depune la sediul întreprinderii de stat: mun. Ungheni, str. Lacului, nr. 1, la secretarul Consiliului de administrație, dna Polasek Marina.
sau
- Va fi expediat în format electronic, arhivat într-un dosar unic, la poșta electronică a entității:portungheni@gmail.com, cu aplicarea semnăturii electronice autorizate în Republica Moldova.
Termenul de depunere a documentelor pentru participare la concurs:
3 septembrie 2024, ora 16.30
Persoane de contact:
Secretarul Consiliului, dna Polasek Marina, tel. 078981309.
Actele pot fi depuse: luni – vineri, ora 08:30-16:30, cu excepția zilelor de sărbătoare (nelucrătoare).
**NOTĂ: În cazul apariției unor modificări ulterioare, participanții vor fi anunțați de secretariat.