![](https://app.gov.md/wp-content/uploads/2024/04/Moldova-Flag-App.jpg)
Cine suntem
Agenția Proprietății Publice este autoritatea administrativă centrală din subordinea Guvernului care implementează politica statului în domeniile de activitate ce îi sunt încredințate.
În domeniile sale de activitate, Agenţia colaborează cu autorităţile publice centrale şi locale, precum şi cu organismele internaţionale.
Agenţia are misiunea de a asigura implementarea politicii statului în domeniile administrării şi deetatizării proprietăţii publice, precum şi a parteneriatului public-privat, exercitând, în numele Guvernului, funcţiile de fondator al întreprinderilor de stat şi de deţinător de acţiuni (părţi sociale) în societăţile comerciale cu capital integral sau majoritar public, în modul stabilit şi în limitele competenţelor atribuite de cadrul normativ.
În domeniul
privatizării proprietății publice de stat,
de competența Agenției ține:
- întocmirea proiectului de listă a bunurilor proprietate de stat supuse privatizării, prezentarea lor Guvernului spre aprobare;
- examinarea proiectelor individuale de privatizare şi prezentarea lor Guvernului spre aprobare;
- organizarea pregătirii şi desfăşurării procesului de privatizare a bunurilor proprietate de stat supuse privatizării şi încheierea contractelor de vânzare-cumpărare a acestora;
- participarea la procesul de privatizare a terenurilor din domeniul privat al statului şi încheierea contractelor de vânzare-cumpărare a acestora;
- organizarea pregătirii şi desfăşurării procesului de comercializare a bunurilor sechestrate ale întreprinderilor de stat şi ale societăţilor comerciale în care cota statului nu este mai mică de 25%, neincluse în lista bunurilor nepasibile de privatizare;
- monitoringul şi supravegherea executării de către cumpărători a obligaţiilor asumate în contractele de vânzare-cumpărare a bunurilor proprietate de stat, aplicarea de măsuri în vederea executării acestor obligaţii sau rezilierii contractelor, soluţionarea litigiilor în problemele privatizării;
- informarea potenţialilor investitori şi societăţii civile despre desfăşurarea procesului de privatizare şi rezultatele lui și alte competențe.
![](https://app.gov.md/wp-content/uploads/2023/11/agentie-thumb1.jpg)
În domeniul
administrării proprietății publice
Agenția asigură:
- întocmirea proiectului de listă a bunurilor proprietate publică nepasibile de privatizare, în baza propunerilor autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, prezentarea acestui proiect Guvernului spre aprobare şi înaintare în Parlament;
- generalizarea proiectelor de liste ale bunurilor proprietate publică a statului, ale lucrărilor şi serviciilor de interes public naţional propuse de către autorităţile publice centrale pentru concesionare sau pentru altă formă de parteneriat public-privat, precum şi a condiţiilor concesionării ori ale altei forme de parteneriat public-privat, prezentarea acestora Guvernului spre aprobare;
- exercitarea funcţiilor de deţinător de acţiuni (părţi sociale) în societăţile comerciale cu capital integral sau parţial de stat;
- participarea la administrarea întreprinderilor de stat, a societăţilor comerciale cu capital de stat ori cu capital de stat şi privat, inclusiv în componenţa consiliilor;
- procurarea şi/sau schimbul, în temeiul unei hotărâri de Guvern şi în numele lui, a pachetelor de acţiuni (cotelor sociale) în societăţile comerciale cu capital privat ori cu capital public-privat;
- coordonarea activităţii legate de delimitarea bunurilor domeniului public şi bunurilor domeniului privat al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale, în conformitate cu legislaţia;
- administrarea terenurilor proprietate publică a statului aferente bunurilor imobile proprietate privată, inclusiv darea lor în locaţiune/arendă;
- adoptarea deciziilor privind preluarea în administrare a bunurilor proprietate a statului din administrarea economică a societăţilor comerciale fondate în procesul privatizării;
- ţinerea registrului patrimoniului public;
- generalizarea rapoartelor anuale privind administrarea proprietăţii publice, prezentarea lor Guvernului și alte atribuții stabilite de lege.
Managementul
![team-member](https://app.gov.md/wp-content/uploads/2023/12/Roman-Cojuhari.jpg)
Cojuhari Roman
Director general
Managementul și realizarea obiectivelor instituționale
Ivestit în: Iulie 2023![team-member](https://app.gov.md/wp-content/uploads/2024/04/DSC_1798-scaled-e1714397701976.jpg)
Bobu Valerian
Director general adjunct
Evidența, monitorizarea și protecția patrimoniului public, administrarea bunurilor imobile și relații funciare
Ivestit în: Iunie 2023![team-member](https://app.gov.md/wp-content/uploads/2024/02/app_profle_person.png)
Funcție vacantă
Director general adjunct
Deetatizarea patrimoniului public
Ivestit în: ne-desemnat![team-member](https://app.gov.md/wp-content/uploads/2024/02/app_profle_person.png)
Lipsă conducător
Director general adjunct
Adminstrarea patrimoniului public
Ivestit în: ne-desemnatDirecții și subdiviziuni
Director General
Agenția Proprietății Publice
Cabinetul
Directorului
-
Director General Adjunct
Evidența, monitorizarea și protecția patrimoniului public
- Direcția Evidența și Monitorizarea Patrimoniului
- Direcția Administrarea bunurilor imobile și relații funciare
- Secția relații funciare
-
Director General Adjunct
Deetatizarea
patrimoniului public - Direcția Privatizare și post privatizare
- Direcția Parteneriat Public-Privat și proiecte investiționale
- Serviciul proiecte investiționale
-
Director General Adjunct
Administrarea patrimoniului public
- Direcția Planificare Analiză și Evaluare
- Direcția administrare corporativă, metodologii și reglementări
- Secția metodologii și reglementări
- Secția valorificarea bunurilor entităților de stat
-
Direcții și servicii
Activități suport
- Direcția contencios și control al legalității
- Secția acte normative
- Direcția Management instituțional
- Serviciul managementul documentelor
- Serviciul tehnologia informației și comunicare cu mass-media
- Serviciul Resurse umane
- Direcția financiară
- Serviciul Audit intern
- Serviciul probleme speciale
- Serviciul control managerial intern
Structura organizatorică detaliată
![app-director](https://app.gov.md/wp-content/uploads/2023/12/Roman-Cojuhari.jpg)
Director General
Cojuhari Roman
Șef de cabinet
Vacant![app-member](https://app.gov.md/wp-content/uploads/2024/02/app_profle_person.png)
Consilier
Gabriel CojocaruConsilier
Vacant![app-team-member](https://app.gov.md/wp-content/uploads/2024/04/Director-Adjunct-Bobu-e1714397546764.jpeg)
Director General Adjunct
Evidența, monitorizarea și protecția patrimoniului public
Bobu Valerian
Direcția Evidența și Monitorizarea Patrimoniului
![app-angajat](https://app.gov.md/wp-content/uploads/2024/03/CX2A3895-scaled-e1710698627774.jpg)
Șef direcție
Vrabie NataliaDirecția Administrarea bunurilor imobile și relații funciare
![app-angajat](https://app.gov.md/wp-content/uploads/2023/12/DSC_0086.jpg)
Șef direcție
Cociug VictorSecția relații funciare
![app-angajat](https://app.gov.md/wp-content/uploads/2024/03/CX2A3828-e1710698978945.jpg)
Șef secție
Grosu LuciaDirecția
Privatizare și Post Privatizare
![app-angajat](https://app.gov.md/wp-content/uploads/2024/03/CX2A3866-scaled-e1710698714892.jpg)
Șef direcție
Boțoc AlinaDirecția Parteneriat Public-Privat și Proiecte Investiționale
![app-angajat](https://app.gov.md/wp-content/uploads/2024/03/DSC_0119.jpg)
Șef direcție
Beșliu VioricaServiciul proiecte investiționale
![app-angajat](https://app.gov.md/wp-content/uploads/2024/02/app_profle_person.png)
Șef serviciu
Oleg FilimonDirecția Planificare Analiză și Evaluare
![app-angajat](https://app.gov.md/wp-content/uploads/2024/03/CX2A3836-scaled-e1710699044478.jpg)
Șef direcție
Staver SvetlanaDirecția administrare corporativă, metodologii și reglementăi
![app-angajat](https://app.gov.md/wp-content/uploads/2024/02/app_profle_person.png)
Șef direcție
Patrașcu NataliaSecția metodologii și reglementări
![app-angajat](https://app.gov.md/wp-content/uploads/2024/02/app_profle_person.png)
Șef secție
VacantSecția valorificarea bunurilor entităților de stat
![app-angajat](https://app.gov.md/wp-content/uploads/2024/02/app_profle_person.png)
Șef secție
VacantDirecții activități suport
Direcția Contencios
și control al legalității
![app-angajat](https://app.gov.md/wp-content/uploads/2024/02/app_profle_person.png)
Șef direcție
VacantSecția Acte normative
![app-angajat](https://app.gov.md/wp-content/uploads/2024/03/CX2A3909-scaled-e1710697342180.jpg)
Șef secție
Manole Vitalie
Direcția
Management Instituțional
![app-angajat](https://app.gov.md/wp-content/uploads/2024/03/CX2A3881-scaled-e1710697793611.jpg)
Șef direcție
Popas AlaServiciul Managementul documentelor
![app-angajat](https://app.gov.md/wp-content/uploads/2024/03/CX2A3850-scaled-e1710697869822.jpg)
Șef secție
Muntean TatianaServiciul Tehnologia informației și comunicare cu mass-media
![app-angajat](https://app.gov.md/wp-content/uploads/2024/02/app_profle_person.png)
Șef serviciu
Funcție vacantăServicii și activități suport
Serviciu
Audit Intern
![app-angajat](https://app.gov.md/wp-content/uploads/2024/03/CX2A3887-scaled-e1710698423508.jpg)
Auditor intern
Olișevschi Sergiu
Serviciul
Probleme Speciale
![app-angajat](https://app.gov.md/wp-content/uploads/2024/03/CX2A3872-e1710698470143.jpg)
Consultant principal
Cemîrtan Valeriu
Servciul
Control Managerial Intern
![app-angajat](https://app.gov.md/wp-content/uploads/2024/02/app_profle_person.png)