Într-un material video publicat pe rețele sociale, au fost lansate afirmații potrivit cărora hotărârea primei instanțe ar fi fost contestată de APP peste termen. Aceste afirmații sunt false și contrazise de actele judecătorești pronunțate în cauză.
Potrivit Deciziei Curții de Apel Centru din 18 martie 2025, instanța a constatat expres că apelul APP împotriva hotărârii Judecătoriei Chișinău din 28 iulie 2022 a fost depus „în interiorul termenului legal”. Instanța a reținut, de asemenea, că motivarea apelului a fost depusă cu respectarea termenelor prevăzute de lege.
Curtea de Apel Centru a admis apelul APP, a casat hotărârea primei instanțe și a confirmat temeinicia argumentelor instituției. Instanța a constatat că terenurile vizate se aflau într-o procedură nefinalizată de delimitare și formare cadastrală, iar obligația de vânzare privea bunuri care nu erau încă individualizate și înregistrate conform legii.
Prin urmare, APP a acționat în termen legal, a susținut poziția statului în instanță și a obținut câștig de cauză în instanța de apel. Mai mult, decizia are o miză care depășește acest litigiu, ea a prevenit obligarea statului la vânzarea unor terenuri în condiții premature și în baza unor pretenții raportate la prețul normativ, păstrând posibilitatea ca patrimoniul public să fie valorificat legal, corect și în acord cu interesul general.
Este grav atunci când informații contrazise de acte judecătorești sunt promovate în declarații publice de o persoană cu funcție electivă, perceput de cetățeni ca reper de credibilitate publică. Declarațiile bazate pe fals pot alimenta dezinformarea și pot afecta nejustificat încrederea în instituțiile statului.
Agenția Proprietății Publice invită la responsabilitate în declarațiile publice și la revizuirea poziției exprimate ținând cont de faptele juridice demonstrate. Concomitent, solicită dezmințirea publică a informațiilor false, rezervându-și dreptul de a utiliza toate mijloacele legale disponibile pentru apărarea reputației instituției, a funcționarilor și a intereselor statului.